Tendinita este o afecțiune comună, care poate afecta pe oricine, dar care este mai frecventă la persoanele în vârstă sau la acele persoane care folosesc excesiv anumite părți ale corpului [1]. Aceasta se caracterizată prin inflamarea sau iritarea unui tendon, țesutul fibros ce leagă mușchii de oase și este de mai multe tipuri, în funcție de zona pe care o afectează.
Cuprins:
- Principalele zone afectate de tendinită
- Factori de risc pentru tendinită
- Tratament și recuperare
- Măsuri de prevenție pentru tendinită
Principalele zone afectate de tendinită
Tendinita reprezintă inflamația unui tendon și poate apărea în orice parte a corpului unde un tendon se atașează de un os. Cele mai comune locații sunt cotul, umărul, genunchiul și glezna:
- tendinita laterală a cotului, cunoscută și sub numele de „cotul tenismenului”, este cauzată în general de mișcări repetitive ale brațului și a mâinii;
- tendinita coafei rotatorilor, cunoscută și ca „umărul înotătorului” sau ca „umărul tenismenului”, afectează umărul și este adesea rezultatul anumite activități sportive sau a ridicării greutăților;
- genunchiul este susceptibil la tendinita rotuliană sau „genunchiul săritorului” din cauza stresului repetitiv;
tendinita achileană afectează tendonul care se atașează de călcâi.
Simptomele tendinitei includ durere și inflamație în zona afectat [1] [2] [3]. Durerea poate varia de la ușoară la severă și poate apărea atât în timpul mișcării, cât și în repaus sau poate fi însoțită de rigiditate. De exemplu, în cazul tendinitei achileene, persoana afectată poate simți o durere ascuțită în zona călcâiului, iar medicul poate recomanda purtarea unei orteze zonă gleznă - antepicior pentru a o stabiliza. În cazul tendinitei coafei rotatorilor, durerea poate fi resimțită în umăr și poate iradia către braț.
Tendinita se dezvoltă ca urmare a suprasolicitării unui tendon, fie din cauza unui efort intens sau repetitiv, de exemplu, în tendinita la umăr, fie din cauza înaintării în vârstă și a uzurii generale a corpului. Activitățile care implică mișcări repetitive sau o creștere bruscă a intensității sau a duratei unei activități pot duce la tendinită. De exemplu, tendinita rotuliană poate fi cauzată de sărituri, iar medicul poate recomanda purtarea unei orteze zona genunchi în perioada recuperării.
Factori de risc pentru tendinită
Tendinita este o afecțiune care devine mai frecventă cu înaintarea în vârstă. După vârsta de 40 de ani, tendoanele devin mai puțin elastice și mai susceptibile la rupere, ceea ce crește riscul de a dezvolta această afecțiune [2]. Pe lângă înaintarea în vârstă, factori de risc pentru tendinită sunt și:
- profesia și sportul pot fi, de asemenea, factori de risc pentru tendinită. Joburile și sporturile care implică mișcări repetitive sau stres asupra articulațiilor pot duce la dezvoltarea tendinitei. Persoanele care lucrează la computer un interval îndelungat de timp pot dezvolta tendinită la încheietura mâinii, în timp ce sportivii pot avea tendinită la nivelul genunchilor sau gleznelor;
- există și anumite afecțiuni cronice care pot crește riscul de a dezvolta tendinită. Diabetul, artrita reumatoidă sau guta pot contribui la inflamația și iritarea tendoanelor [1];
- obezitatea este un alt factor de risc pentru tendinită [4]. Excesul de greutate pune presiune suplimentară asupra tendoanelor, ceea ce poate provoca inflamație și durere;
- utilizarea necorespunzătoare a echipamentului de sport sau de lucru poate duce la solicitare excesivă și, în cele din urmă, la tendinită. Este imperios să se utilizeze echipamentul corespunzător și să se respecte tehnica adecvată pentru a preveni această afecțiune.
Tratament și recuperare
Tratamentul pentru tendinită variază în funcție de localizarea și severitatea afecțiunii. În general, se urmărește ameliorarea durerii și inflamației, precum și restaurarea mobilității articulației afectate. Tratamentele medicamentoase includ administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene, la recomandarea medicului, care pot ajuta la reducerea inflamației și durerii.
De asemenea, exercițiile de fizioterapie, precum exercițiile de întindere și de întărire, pot fi benefice pentru recuperarea funcționalității articulației. În unele cazuri, poate fi necesar un tratament chirurgical, în special atunci când tendinita este cronică și nu răspunde la alte forme de tratament.
Procesul de recuperare și reabilitare poate varia de asemenea în funcție de zona afectată. Medicul poate recomanda și purtarea de orteze zona umăr, braţ, cot, antebraţ sau pentru genunchi ori pentru gleznă sau antepicior, pentru a sprijini și proteja articulația afectată și a ajuta la vindecare.
În cazul copiilor, tratamentul poate include purtarea unor orteze pentru copii, care sunt special concepute pentru nevoile acestora.
Măsuri de prevenție pentru tendinită
Prevenirea tendinitei reprezintă un aspect pe care toate persoanele trebuie să îl aibă în vedere, indiferent dacă sunt sportivi de performanță sau persoane care desfășoară activități obișnuite. Iată câteva măsuri de precauție pe care le poți lua pentru a evita suferința și disconfortul asociate cu această afecțiune:
- este important să te miști în mod regulat și să îți întărești musculatura. Efectuarea de exerciții fizice în mod constant, în funcție de recomandările unui medic, într-un mod adaptat nivelului tău, poate ajuta la prevenirea tendinitei prin fortificarea mușchilor și îmbunătățirea flexibilității articulațiilor. În același timp, asigură-te că execuți corect mișcările, pentru a evita suprasolicitarea anumitor tendoane;
- adoptă o alimentație sănătoasă;
- este necesar să te odihnești suficient și să îți acorzi timp pentru recuperare după eforturi fizice intense. Acest lucru poate contribui la reducerea riscului de tendinită prin prevenirea suprasolicitării tendoanelor și prin permiterea organismului să se vindece în mod natural;
- evită activitățile care pun presiune excesivă asupra tendoanelor. Aceasta poate însemna, de exemplu, să modifici modul în care îți desfășori activitățile zilnice sau să îți schimbăm echipamentul sportiv dacă acesta este cauza problemei.
Tendinita este o afecțiune comună care poate afecta diferite părți ale corpului, în funcție de locul în care se află tendonul afectat. Identificarea simptomelor timpurii și înțelegerea cauzelor pot ajuta la prevenirea și gestionarea acestei afecțiuni dureroase. Automedicația nu este recomandată. În cazul în care ai simptome ce pot fi asociate cu tendinita, mergi la un consult de specialitate pentru o diagnosticare corectă și un tratament corespunzător.
Surse de referință:
1. “Tendinitis: Types, Symptoms, Causes, and Treatment.” Www.medicalnewstoday.com, www.medicalnewstoday.com/articles/175596. Accessed 4 Jan. 2024;
2. “What Causes Tendonitis?” Cleveland Clinic, my.clevelandclinic.org/health/diseases/10919-tendonitis. Accessed 4 Jan. 2024;
3. Mayo Clinic. “Tendinitis - Symptoms and Causes.” Mayo Clinic, 11 Nov. 2022, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/tendinitis/symptoms-causes/syc-20378243. Accessed 4 Jan. 2024;
4. Iftikhar, Sheeza, et al. Frequency of Achilles Tendonitis in Obese Patients. biomedres.us/pdfs/BJSTR.MS.ID.004261.pdf, https://doi.org/10.26717/BJSTR.2020.25.004261. Accessed 4 Jan. 2024.
Comentarii